Categorii

Editii

Preventia abuzului de droguri în rândul tinerilor

Wim BUISMAN*

1. Introducere

Scopul acestui articol este de a oferi specialistilor/ formatorilor în domeniul dependentelor, organismelor care activeazã în domeniul sãnãtãtii, precum si altor specialisti în preventie o serie de sugestii si informatii cu caracter general, ce se pot dovedi utile în desfãsurarea proiectelor de prevenire a consumului de droguri.

Pentru început, vor fi definite terminologia de bazã si unele concepte precum „droguri“, „dependentã de drog“, „preventie“. În continuare, se va detalia rolul factorilor de risc si al celor preventivi cu un impact major în favorizarea începerii consumului de drog si, respectiv, în împiedicarea instalãrii acestuia.


2. Utilizarea substantelor psihoactive si preventia: concepte si definitii

2.1. Drogurile

Din punct de vedere al activitãtii de preventie, termenul de „droguri“ se referã la drogurile ilicite, care fac obiectul tratatelor internationale. Din motive practice, nu vom face aici distinctia între diversele droguri (de exemplu, între droguri usoare si droguri tari), desi aproape toate tãrile europene posedã clasificãri ale drogurilor în functie de posibilele lor riscuri manifestate la nivel individual sau social.

Termenul de substante psihoactive (sau, mai simplu, „substante“) are menirea de a include în sfera sa si alte „droguri“ – cum ar fi alcoolul si tutunul – cu impact asupra sistemului nervos central. Includerea acestor substante în orice discutie privind preventia este esentialã – în ciuda diferentelor de ordin social sau legal – din urmãtoarele motive:

• Utilizarea oricãrei substante psihoactive creste riscul utilizãrii altora (de exemplu, consumul precoce de alcool si tutun creste riscul utilizãrii de droguri ilicite);
  
• Numerosi factori recunoscuti ca fiind responsabili/co-responsabili de initierea consumului de drog (cum ar fi influentele din cadrul familiei si al grupului de egali/liderului grupului) sunt în general independenti de tipul specific de substantã utilizatã;
  
• Diversele substante par sã exercite efecte biologice similare (de exemplu, cannabis, opiaceele si alcoolul);
  
• Din punct de vedere al preventiei, este mult mai eficient a aborda consumul de droguri pe ansamblu decât a dezvolta programe diferite pentru fiecare drog în parte;
  
• Includerea substantelor licite de care adultii abuzeazã zilnic sub ochii tinerilor este esentialã pentru ca tinerii sã recunoascã drept credibilã o interventie de tip preventiv.

Un mod general de clasificare a substantelor psihoactive este împãrtirea lor în functie de efectul lor global. Astfel, se disting trei categorii:

Inhibitorii sau deprimante. Acestea sunt substante care deprimã sistemul nervos central si, la rândul lor, pot fi împãrtite în trei grupe: opiacee si opioide (heroinã, opiu, codeinã), sedative (benzodiazepine) si alcool (bere, vin, cognac, vodka). Aceste droguri deprimã aparatele circulator, respirator si sistemul muscular.

Excitatorii sau stimulantele sunt substante care stimuleazã sistemul nervos central. Aceastã grupã include: amfetaminele, cocaina, cafeina si nicotina. Efectele lor majore sunt: cresterea energiei, senzatia de încredere, tahicardie si cresterea tensiunii arteriale.

Psihedelicele sunt substante care distorsioneazã perceptia si induc iluzii sau halucinatii (LSD, cannabis, mescalina).

2.2. Dependenta de droguri

Concepte precum adictie, dependentã, consum, consum problematic si abuz se referã la anumite aspecte, dar au si un continut normativ. Acest continut este de obicei corelat cu anumite curente de opinie specifice unui anumit context social si cultural, care se poate schimba de-a lungul timpului. În trecut, oamenii care obisnuiau sã consume alcool în cantitãti mari erau considerati a fi bolnavi, în timp ce în alte epoci erau considerati a fi antisociali.

Aceste etichetãri ascund opiniile asupra cauzelor care au dat nastere problemei si a posibilelor remedii.

În termeni actuali (Organizatia Mondialã a Sãnãtãtii), conceptul de adictie a fost înlocuit prin termenul de dependentã (de droguri, alcool, tutun). Dependenta de droguri este un termen folosit pentru a descrie în mod specific starea fizicã si psihicã alterate ca urmare a perturbãrii functionãrii fizice si mentale produsã de administrarea drogului. Consumul problematic sau abuzul de drog sunt termeni folositi pentru a descrie un mod de utilizare a drogului care poate fi periculos sau dãunãtor. Totusi, nu toti cei care utilizeazã drogurile în mod inadecvat sau abuzeazã de drog sunt si dependenti. Deoarece efectele drogului depind de cantitatea si frecventa administrãrii, modul si durata utilizãrii, precum si de personalitatea consumatorului si circumstantele asociate consumului, reactiile pe care le produc substantele psihoactive pot varia semnificativ de la o persoanã la alta si chiar de la o administrare la alta.

3. Factori preventivi si factori de risc în preventie

Numeroase studii realizate în ultimele douã decenii au încercat sã lãmureascã originile si evolutia consumului abuziv de drog, felul în care problema apare si se dezvoltã. S-au identificat factori care diferentiazã între persoanele care recurg si cele care nu recurg la droguri. Factorii asociati cu un potential crescut de consum sunt numiti factori de „risc“. Cei asociati cu scãderea acestui potential sunt denumiti factori „protectori“. Cercetãrile au demonstrat existenta unui numãr mare de factori de risc în ceea ce priveste abuzul de droguri. Factorii de risc pot fi corelati cu aspecte personale, fami-liale sau scolare. De exemplu, teoria bio-psiho-socialã asupra abuzului de substantã sustine faptul cã adolescentii recurg la consumul de alcool si alte droguri pentru a face fatã problemelor curente. În cazul unui adolescent aflat într-o stare de anxietate, consumul unei substante ar putea avea un efect de anxiolizã. Utilizarea unei substante ar putea avea un efect stimulant în cazul unei stãri de plictis sau deprimare.

Factorii de risc asociati contextului familial sunt:

• Mediu familial nociv, în special unul în care pãrintii sunt consumatori abuzivi de substantã;
  
• Conflicte în cadrul familiei si lipsa unei relatii apropiate între pãrinte si copil;
  
• Educatie inadecvatã si conditii precare oferite de cãtre pãrinti.

Alti factori de risc vizeazã felul în care copiii interactioneazã cu scoala, colegii sau liderii si comunitatea din care fac parte:

• Tulburãri de comportament precoce si persistente;
  
• Esecuri scolare;
  
• Abilitãti reduse de functionare socialã;
  
• Marginalizarea de cãtre grupul de egali încã din primele etape ale vietii scolare.

Au fost identificati si o serie de factori protectori, care nu sunt întotdeauna opusi factorilor de risc. Dintre acestia, cei mai reprezentativi sunt:

• Legãturi puternice în cadrul familiei;
  
• Pãrinti care îsi supravegheazã copiii si formuleazã reguli clare de comportament;
  
• Implicarea pãrintilor în viata copiilor lor;
  
• Rezultate bune la scoalã.

Alti factori, precum accesul facil la droguri sau credinta cã drogurile nu sunt dãunãtoare influenteazã numãrul tinerilor care încep sã consume droguri.

Studiul factorilor si proceselor care cresc riscul de consum sau protejeazã împotriva acestuia a identificat o serie de arii majore de interventie de tip protectiv:

• Relatiile intrafamiliale;
  
• Relatiile din cadrul grupului de egali;
  
• Mediul scolar;
  
• Relatiile din cadrul comunitãtii.

Câtiva dintre acesti factori sunt descrisi succint în continuare.

Fiecare dintre aceste arii de interes poate constitui cadrul unei activitãti de prevenire a consumului de drog prin cresterea abilitãtilor sociale si a competentei personale si sociale, constientizarea asupra pericolelor la adresa stãrii de sãnãtate, relevarea consecintelor sociale si psihologice pe care le presupune abuzul de droguri.

3.1. Relatiile intrafamiliale

Programele de preventie pot creste influenta factorilor protectori asupra copiilor de vârstã micã prin educarea pãrintilor în sensul unei mai bune comunicãri intrafamiliale, stabilirii de reguli ferme si precise si formãrii altor aptitudini parentale. Cercetãrile au mai arãtat cã pãrintii trebuie sã-si asume un rol mai activ în viata copiilor lor, sã discute cu ei despre alcool, tutun si droguri, sã le supravegheze activitãtile, sã le cunoascã prietenii si sã încerce sã le înteleagã problemele si grijile personale. Aceasta s-ar putea dovedi pentru multi pãrinti o misiune delicatã, deoarece multi dintre ei consumã cel putin o substantã psihoactivã.

3.2. Relatiile din cadrul grupului de egali

În cazul majoritãtii copiilor, cercetãrile au arãtat cã perioadele de vulnerabilitate sunt cele de tranzitie, în care ei trec de la o etapã de dezvoltare la alta. Prima etapã de tranzitie mai importantã este atunci când se desprind de mediul protector al familiei si încep viata scolarã, unde îsi vor face noi prieteni. Trecerea de la scoala generalã la liceu, colegiu/universitate presupune noi confruntãri în plan social, cum ar fi necesitatea de a se adapta unui grup mai larg de egali. Aceasta este perioada când ei devin mai susceptibili la a experimenta pentru prima datã efectele drogurilor, desi în ultimul timp multi încep consumul de droguri usoare, precum cannabis, încã din timpul scolii generale.

Programele de preventie se axeazã pe relatiile unui individ cu egalii sãi, prin dezvoltarea unor aptitudini de functionare socialã, care presupun o mai bunã comunicare, stimularea relatiilor pozitive cu egalii si comportamente sociale si abilitãti de a face fatã ofertei de droguri. În esentã, programele preventive care vizeazã competentele sociale vizeazã dezvoltarea echilibratã a aptitudinilor sociale si personale în ceea ce priveste: învãtarea, judecata, afectivitatea, luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor si comunicarea.

3.3. Mediul scolar

O altã tintã a programelor de preventie este cresterea performantelor scolare si întãrirea legãturilor elevilor cu scoala prin conferirea unui sentiment de apartenentã si succes, reducându-se astfel pericolul abandonului scolar.

Majoritatea programelor de preventie dezvoltate în scoli include stimularea relatiilor pozitive cu egalii (de exemplu, promovarea activã a activitãtilor sportive) si o componentã normativã, destinatã a corecta perceptia gresitã conform cãreia majoritatea elevilor ar consuma droguri. Cercetãrile au arãtat, de asemenea, cã atunci când elevii cunosc efectele negative ale drogurilor (fizice, psihice si sociale), ei tind sã evite initierea consumului.

Cel mai dificil de implementat pare a fi un sistem educational orientat mai putin spre rezultate cuantificabile. În cazul unui asemenea sistem de educatie, nivelul si cantitatea de informatie, împreunã cu accentul pus pe rezultatele „bune“ la învãtãturã, pun multi copii în situatia de a nu se putea ridica la nivelul cerintelor pãrintilor si profesorilor. Acest lucru poate avea un impact negativ important asupra autostimei si încrederii în sine ale copiilor, calitãti foarte importante în capacitatea de a rezista la oferta de drog.

3.4. Relatiile din cadrul comunitãtii

Programele de preventie care vizeazã comunitatea atrag organizatii civice, culturale, sportive si guvernamentale în încercarea de a consolida mediile care descurajeazã consumul de drog. Oferind tinerilor activitãti de recreere atractive si, mai ales, ieftine sau gratuite, prevenind plictiseala (cauzã frecventã a experimentãrii drogurilor), aceste institutii contribuie la un mediu comunitar pozitiv si sãnãtos.

Un alt element important în orice program de preventie îl constituie educarea tinerilor în ceea ce priveste efectele negative ale drogurilor (si ale altor substante).

În plus, ajutarea tinerilor în încercarea de a dezvolta comportamente socio-scolare mai eficiente le întãreste legãturile sociale cu egalii, cu scoala si comunitatea, mãrindu-le capacitatea de a refuza consumul de substante psihoactive.


4. Preventia

4.1. Introducere

Termenul de preventie include orice activitate care vizeazã modificarea, reducerea sau întârzierea initierii consumului de alcool, tutun si droguri într-o anumitã perioadã de timp. Desi aceastã definitie pare dictatã de bunul simt, cercetãtorii, politicienii si practicienii par a întelege în mod diferit acest cuvânt. Profesionistii din domeniul sãnãtãtii definesc preventia ca fiind orice activitate de reducere a cererii menitã sã modifice comportamentul si astfel sã reducã dorinta de a fuma, bea alcool sau consuma droguri.

În multe situatii, aceastã abordare se limiteazã doar la activitatea de preventie primarã. Scopurile ei generale sunt:

• Promovarea non-uzului sau abstinentei;
  
• Ajutarea tinerilor sã refuze consumul de substante psihoactive;
  
• Informarea tinerilor asupra riscurilor consumului/abuzului de substante psihoactive;
  
• Întârzierea debutului consumului, în special în cazul drogurilor licite, ca alcoolul si tutunul;
  
• Promovarea alternativelor sãnãtoase, non-drog.

În plus, este extrem de important a corela activitatea de preventie cu mediul cultural în continuã schimbare al tinerilor si cu modificãrile pattern-urilor de consum. Pe mãsurã ce grupul de (pre-)adolescenti înainteazã în vârstã, se impune diferentierea în patru categorii:

1) Grupul de tineri care nu au recurs niciodatã la droguri si au o atitudine predominant negativã cu privire la aceste substante;
2) Fostii consumatori, care dupã o perioadã de experimentãri au decis sã renunte pentru totdeauna la consum si au dezvoltat si ei o astfel de atitudine negativã;
3) Grupul de tineri aflati într-o perioadã de tranzitie: ei au recurs candva la droguri si se gândesc sã repete aceastã experientã în viitor; atitudinea lor în ceea ce priveste drogurile este una pozitivã;
4) Consumatorii curenti: ei au recurs la droguri si intentioneazã sã continue consumul; si ei au o atitudine pozitivã asupra drogurilor.

Conform teoriei moderne, obiectivele activitãtii de preventie ar trebui sã fie întãrirea factorilor protectori si diminuarea factorilor de risc. Ambele grupe de factori ar trebui corelate cu fondul genetic al unui individ, cu personalitatea sa, precum si cu mediul sãu familial, social si fizic.

Expertii criminologi, politicienii si, în general, marele public înteleg preventia ca fiind o activitate de reducere a ofertei. Cu cât substantele psihoactive sunt mai putin disponibile, cu atât ar scãdea probabilitatea initierii consumului de drog. Exemple de preventie prin reducerea ofertei sunt: controlul preturilor si impozitarea (alcool, tutun), limitarea accesului (de exemplu, interzicerea vânzãrii de alcool sub vârsta de 18 ani), cresterea sigurantei publice si, bineînteles, aplicarea legilor. Acest tip de abordare poate lua diverse forme, de la amenzi pentru conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului, pânã la prohibitia totalã (SUA).

Alte opinii pun accent pe cresterea constientizãrii pericolului si pe promovarea stilurilor de viatã sãnãtoase în rândul tinerilor si al populatiei în general. Aceste activitãti includ campanii de informare publicã, suport financiar pentru activitãtile de preventie si formare a profesionistilor în educatie si care activeazã în organizatii sociale si de sãnãtate.

La multitudinea de concepte se adaugã cele privind preventia secundarã si tertiarã. În cazul acestora, scopul nu este prevenirea initierii consumului de drog, ci abordarea consumului problematic de drog sau prevenirea recãderii la un individ care a urmat cu succes un tratament pentru abuzul de drog. Ambele concepte includ abordãri moderne de tratament, cum ar fi interventia precoce si preventia recãderii.

4.2. Preventie primarã, secundarã si tertiarã

Activitatea de preventie primarã (sau generalã) implicã: interventia înainte de aparitia unei probleme de sãnãtate, ceea ce înseamnã penetrarea retelei de factori care contribuie la dezvoltarea unei probleme de sãnãtate si încercarea de destrãmare a ei prin înlãturarea uneia sau a mai multor verigi. Preventia primarã se concentreazã în special asupra influentãrii comportamentului si atitudinilor grupului vizat, ceea ce implicã motivarea indivizilor sau „influentarea“ lor în sensul mentinerii sau schimbãrii stilului lor de viatã în directia doritã (de exemplu, mentinerea unui stil de viatã sãnãtos, fãrã consum de droguri, prevenirea experimentãrii cu droguri, etc.). Educarea si informarea joacã un rol esential în acest proces.

Prin preventie secundarã (sau selectivã) se întelege: detectarea precoce a unei boli sau probleme de sãnãtate deja existente, dar încã nemanifestatã „clinic“, astfel încât o interventie precoce sã rezolve problema. Acest tip de preventie are de cele mai multe ori ca rezultat cresterea numãrului de interventii realizate de medicii generalisti si de alti profesionisti care activeazã în domeniul asistentei medicale (pentru tineri).

În fine, activitatea de preventie tertiarã (sau cu indicatie) implicã: prevenirea recãderilor în cadrul unei boli sau limitarea efectelor nocive ale consumului de drog într-o fazã precoce a acestuia. Aceastã formã de preventie este de obicei strâns legatã de interventiile terapeutice.

În ultimii ani, conceptul de preventie a fost si mai mult extins, pentru a putea cuprinde si termenul de reducere a riscului, o posibilã variantã a preventiei secundare. Reducerea riscului nu vizeazã în principal abuzul de drog per se, ci consecintele unui mod periculos de (ab)uz de drog. În acest caz, scopul este reducerea consecintelor negative pe care le implicã continuarea consumului de drog.

4.3. Ce anume are rezultate în activitatea de preventie

Expertii în preventie sunt în general de acord cã abordarea de tip preventiv cea mai eficace este una de tip strategie multiplã. Ar trebui sã înceteze cãutãrile unei abordãri unice de eficacitate maximã, de tipul campaniilor mass-media sau programelor educationale scolare. Mai mult, ar trebui sã ne abtinem de la gândirea simplistã, în virtutea cãreia (continuãm sã) credem cã „informatiile despre droguri vor determina schimbãri pozitive în atitudinea si comportamentul tinerilor“.

Asa cum s-a întâmplat în majoritatea tãrilor vest-europene în urmã cu 10–15 ani, metodele de preventie aplicate în tãrile din Europa de Est constând în furnizarea de informatii factuale cu o dozã apreciabilã de intimidare au fost considerate ca fiind suficiente în reducerea consumului de drog. Deseori, metodele de intimidare (de exemplu, imaginile unor seringi uriase pentru droguri sau a unor dependenti vizibil deteriorati) erau aplicate în detrimentul activitãtii de informare sau chiar diminuau încrederea tinerilor în informatiile corecte. În prezent, ei cunosc mai mult despre droguri decât pãrintii si profesorii lor, astfel încât atunci când argumentele aduse în sprijinul prevenirii uzului sau abuzului de droguri nu sunt realiste, efectul preventiv va fi mult diminuat.

O astfel de abordare nu tine cont nici de tendinta naturalã a tinerilor de a încerca noi experiente. Adesea, aceste experimentãri sunt abandonate dupã o perioadã de timp variabilã. Un principiu foarte important al metodelor de preventie recunoscut astãzi afirmã cã este mult mai util si eficace a ghida acest comportament inevitabil de experimentare în directia corectã, fapt realizabil prin oferirea de informatie onestã si completã tinerilor cu privire atât la efectele negative, cât si cele pozitive ale consumului de substante psihoactive.

Aceastã informatie ar trebui sã fie veridicã, realistã si fãrã exagerãri. Consumul de alcool si în special de droguri trebuie sã fie eliberat de conditia sa de subiect tabu si de emotiile si senzationalul care îl înconjoarã si care, de fapt, îi creste atractivitatea în rândul tinerilor. Trebuie evitate efectele nocive permanente ale consumului experimental de drog survenit adesea ca urmare a presiunilor grupului de prieteni. Acesta este un deziderat mult mai realist al activitãtii de preventie decât prevenirea comportamentului experimental în întregime.

Prin cresterea nivelului de cunoastere, informarea s-a dovedit a fi eficace în schimbarea atitudinilor, dar fãrã a avea si o influentã semnificativã asupra comportamentului.

Pe ansamblu, se poate concluziona cã scopul activitãtii de preventie nu poate fi schimbarea comportamentului. Doar constientizarea poate schimba în mod pozitiv comportamentul. Asadar, cresterea gradului de constientizare a aspectelor caracteristice si a riscurilor implicate de consumul de drog, precum si formarea unei atitudini generale asupra drogurilor prin informare si educare constituie scopuri mult mai realiste. Cresterea gradului de constientizare stã la baza formãrii trãsãturilor de caracter (stimã si încredere de sine, abilitatea de a lua decizii, aptitudini sociale etc.), ceea ce poate duce la atingerea scopului preventiv propus: schimbarea comportamentului de consum de substante psihoactive – reducere sau abandonare.

Desi nu s-a ajuns la un consens general în privinta combinatiei optime a strategiilor preventive care s-ar solda cu cel mai bun rezultat, numeroase dovezi sustin includerea urmãtoarelor elemente:

• Strategii preventive care vizeazã schimbarea normelor si asteptãrilor pe care adolescentii le au cu privire la consumul de droguri;
  
• Strategii preventive care dezvoltã si stimuleazã aptitudinile sociale si de rezistentã;
  
• Strategii preventive care încearcã sã schimbe normele si valorile comunitare privitoare la consumul de substante;
  
• Strategii preventive care vizeazã toate formele de abuz de drog, inclusiv cel de alcool si tutun;
  
• Strategii preventive adaptate aspectelor specifice ale abuzului de drog în comunitãtile locale.

În continuare:

• Implicã în mod activ familiile si persoanele cu influentã la nivelul comunitãtii;
  
• Îi ajutã pe elevi sã recunoascã presiunea grupului de egali si trucurile industriei de publicitate;
  
• Oferã profesorilor, pãrintilor si oficialitãtilor locale materiale de formare si suport particularizate pe nivele de vârstã;
  
• Furnizeazã elevilor alternative la consumul de drog.

În ultimul timp, au început sã fie implementate si utilizate strategii preventive care sustin si cresc gradul de rezistentã si influenta factorilor protectori (în special în grupurile de tineri cu risc înalt). Aceasta pare a fi o abordare mult mai eficientã decât simpla concentrare asupra factorilor de risc.


5. Metode de educatie în domeniul drogurilor

Pentru atingerea scopurilor si obiectivelor pe care si le propune educatia în domeniul drogurilor pot fi aplicate unele metode si tehnici de comunicare. În general, se face o distinctie între educatia care recurge la metodele de grup si educatia care implicã tehnici mass-media. În primul caz, se face apel la o varietate de metode si tehnici, cum ar fi:

• Predarea la orele de curs, de exemplu, despre efectele drogurilor asupra creierului în cadrul orelor de biologie;
  
• Cursuri destinate pãrintilor, de exemplu, „Consumul de droguri în rândul adolescentilor“;
  
• Grupuri mici de discutii, de exemplu, „Ce atitudine sã avem fatã de un membru al familiei consumator de droguri?“;
  
• Formarea medicilor generalisti în detectarea precoce a problemelor generate de consumul de droguri.
  
• Jocuri de rol, de exemplu, consilierii predau felul în care ar trebui sã se comunice cu elevii;
  
• Discutii-forum, de exemplu, între liderii comunitãtii si cetãteni pe teme privind planuri si politici de preventie;
  
• Expozitii, de exemplu, materiale educationale: postere, fluturasi publicitari, materiale video;
  
• Simpozioane si conferinte vizând o gamã largã de teme specifice domeniului preventiei.

Educatia prin intermediul mass-media implicã o serie de metode si tehnici de comunicare în masã. De exemplu:

• Campanii mass-media la nivel national, regional, local, transmiterea unor spoturi anti-drog la televizor si/sau radio;
  
• Programe TV si Radio: seriale informative, educatie, tratament, interviuri cu utilizatori, cu fosti dependenti, cu experti în domeniul drogurilor;
  
• Reclame în ziare (sau în reviste sãptãmânale sau lunare);
  
• Reviste pentru tineri care sã continã informatii generale, interviuri, materiale educationale si cu rol preventiv;
  
• Materiale educationale care sã continã informatii privind drogurile distribuite de la usã la usã;
  
• Postere, brosuri, autocolante, fluturasi publicitari distribuite publicului pe strãzi, în statii de autobuz si magazine etc.;
  
• Materiale audio sau audio-vizuale (casete audio, video);
  
• Servicii informative prin reteaua de telefonie publicã;
  
• Servicii internet si site-uri specializate pe domeniul drogurilor.

Decizia asupra desemnãrii unei anumite metode sau tehnici educationale ca fiind cea mai adecvatã depinde de scopurile pe care si le-a propus un program de preventie sau o actiune educativã, de grupul tintã precum si de fondurile disponibile. Mai mult, o astfel de alegere ar trebui sã implice si serviciile educationale si sociale/de sãnãtate. Ca model general, prima alegere care se impune este între metodele de grup si cele care implicã tehnici mass-media si, în acest sens, o întrebare foarte importantã este ce influentã dorim sã exercitãm asupra grupului. Ce anume dorim sã schimbãm, stimulãm sau sã confirmãm? Educatia care utilizeazã metodele de grup are un impact mai mare asupra atitudinilor, normelor sociale si comportamentelor de tipul „fii liber de drog“, însusirii informatiilor despre presiunea grupului de egali si aptitudinilor de rezistentã, etc. Un formator care aplicã metodele de grup poate de asemenea sã facã apel la unii factori specifici culturali si socio-psihologici presupusi a avea un mare impact asupra atitudinilor si normelor sociale care privesc abuzul de droguri.

Educatia care se bazeazã pe mass-media are avantajul unui public tintã mai numeros, dar relatia dintre sursã (educator sau organizatie cu scop educativ) si publicul vizat este una slabã de cele mai multe ori.

Nu existã un model general standard de educatie în domeniul drogurilor sau vreun program de preventie cu aplicabilitate generalã. Trebuie sã distingem între diversele comunitãti si grupuri tintã, deoarece fiecare grup populational dintr-o tarã sau comunitate localã necesitã programe de preventie specifice, cu obiective, continut si tehnici de comunicare diferite.

O altã diferentã o constituie modul de abordare a diferitelor grupuri vizate de activitatea de educatie preventivã, deoarece unele dintre acestea nu necesitã a fi contactate direct de educatori. Unele grupuri de intermediere – persoane cheie în cadrul comunitãtii sau canalele comunitare de comunicare (radio sau TV locale) au un contact frecvent cu anumite grupuri tintã si pot juca un rol foarte important în educatia preventivã. Informarea, educarea si antrenarea acestor intermediari în sustinerea activitãtilor educationale, strategie denumitã model de comunicare în doi timpi, poate fi foarte eficientã si profitabilã. De exemplu, este posibil sã oferim informatii privind drogurile prin intermediul mass-media anumitor categorii, cum ar fi cele cu absenteism si abandon scolar sau tinerilor someri. Totusi, acest tip de abordare este mare consumator de timp si fonduri; ar fi mult mai eficient sã formãm persoane-cheie care sã aibã relatii apropiate si contacte personale, persoane care au experientã cu drogurile, (fosti) consumatori sau alte persoane capabile sã comunice, sã informeze si sã persuadeze grupurile cu risc asupra efectelor nocive ale abuzului de droguri. O altã abordare presupune formarea si educarea profesionistilor implicati în asistenta medicalã primarã, cum ar fi medicii de familie, narcologii, asistentii sociali si psihologii (scolari), care, având avantajul contactului zilnic cu familiile si grupurile din cadrul comunitãtilor locale, pot juca un rol important în activitatea de educare si preventie.

Tabelul 1 ilustreazã câteva posibile tipuri de contact între grupurile vizate, pe de o parte, si grupurile de intermediari, profesionisti si educatori, pe de altã parte. În afara problemelor vizând strategia de abordare a grupului-tintã – prin intermediari sau direct – trebuie stabilit nivelul la care se va realiza interventia: primarã (atunci când nu existã utilizare de drog sau existã doar experiente ocazionale), secundarã (experimentare cu droguri în cadrul grupurilor cu risc) si preventie tertiarã (preventia recãderilor sau a utilizãrii de droguri (noi) periculoase).

Intermediari	Grupuri vizate
Asistenti sociali	Grupuri de risc, cazuri de abandon scolar, tineri someri, (fosti) consumatori de droguri
Profesori, conducerea scolii	Profesori de scoalã generalã sau de scoli speciale
Asistenti sociali, elevi	Populatia localã (oras/provincie), pãrinti, grupuri de tineri
Activitãti culturale, sportive, recreative locale	Egali (lideri), scoli si institutii cu caracter sportiv, cluburi
Lucrãtori în domeniul sãnãtãtii fizice/ mentale	Pacienti, colegi, pãrinti, familii.

6. Eficacitatea educatiei în domeniul drogurilor

Un numãr considerabil de studii au încercat sã determine care sunt efectele campaniilor mass-media împotriva drogurilor. Aceste studii s-au axat pe a afla cât de cunoscute sunt aceste campanii de cãtre public, pe de o parte si asupra impactului pe care acestea l-au avut asupra cunostintelor, atitudinilor si comportamentelor, pe de altã parte. Majoritatea acestor campanii si în special cele care sunt realizate prin intermediul televiziunii si radioului sunt foarte cunoscute. Pânã la 95% dintre tinerii britanici au auzit de campania anti-heroinã. Cercetãrile asupra impactului pe care campania l-a avut au arãtat cã existã o crestere semnificativã în ceea ce priveste cunoasterea efectelor negative care însotesc consumul de heroinã si cã atitudinile negative fatã de consumul de heroinã au crescut cu 10%.

Aceste rezultate confirmã concluziile multor altor studii, conform cãrora campaniile mass-media pot atesta o atitudine deja existentã sau sã amplifice interesul fatã de o problemã, dar rareori au si un impact semnificativ asupra comportamentului. Deoarece o atitudine negativã poate fi usor abandonatã de cãtre un tânãr aflat într-o situatie în care i se oferã droguri în prezenta prietenilor, organizatorii unei campanii mai vechi din Marea Britanie au încercat sã afirme cã a refuza droguri într-o astfel de situatie delicatã din punct de vedere psihologic nu înseamnã neapãrat o afectare a imaginii personale în ochii grupului.

Au campaniile anti-drog prin mass-media vreun sens? Campaniile pot influenta atitudini si opinii privind abuzul de drog de o asemenea manierã încât chiar probabilitatea de a initia consumul poate descreste. Pentru a atinge acest obiectiv, doar anumite canale media pot fi folosite în transmiterea unui mesaj clar. În ceea ce priveste grupurile de egali, trebuie sã încercãm a creste efectele activitãtii de preventie în scoli.

Din punct de vedere al eficacitãtii, programele de preventie care vizeazã influenta socialã (formarea de abilitãti, educatia în cadrul grupului de egali etc.) au rezultate semnificative în ceea ce priveste consumul de droguri în rândul tinerilor. Programele care urmãresc factorii protectori încearcã sã influenteze comunicarea pãrinte – copil, formarea legãturilor si intentia de consum. Programele care urmãresc factorii de risc actioneazã la nivelul rezistentei la consumul de drog. Mai mult, o abordare modernã în cadrul preventiei trebuie sã tinã cont de urmãtoarele aspecte:

• Realizarea unui program de preventie adaptat nevoilor tinerilor;
  
• Oferirea de informatie onestã si actualã despre diversele droguri si efectele lor;
  
• Aplicarea acelor programe care exprimã încredere si respect pentru tineri;
  
• Sustinerea implicãrii pãrintilor, egalilor si a altor educatori;
  
• Utilizarea diverselor canale de comunicare si a unor metode noi (internet).

7. O privire în viitor

Nu este usor a specula asupra utilizãrii substantelor psihoactive în viitor. În ultimii 25 ani am vãzut cã rareori asteptãrile noastre se potrivesc cu faptele concrete si tendintele generale care caracterizeazã consumul de droguri. De fapt, cresterea consumului de substante psihoactive din ultimele decenii a reprezentat o evolutie remarcabilã si neprevãzutã a evenimentelor. Este de asteptat ca în viitorul apropiat sã creascã numãrul si diversitatea substantelor (licite si ilicite) cu efecte psihoactive. Aceastã presupunere se bazeazã pe urmãtoarele observatii:

• Îmbogãtirea cunostintelor asupra fiziologiei cerebrale; acest lucru va duce foarte probabil la inventarea unor noi substante si la introducerea lor pe pietele ilegale;
• Tehnologia de creare si productie de substante psihoactive va cunoaste o mai mare amploare;
  
• Produsele naturale psihoactive care, pânã recent, erau cunoscute doar de putini oameni vor câstiga un loc mai important pe piata (ilegalã);
  
• În rândul tinerilor, în special cei din cadrul comunitãtilor care stabilesc noile tendinte, existã o dorintã pentru „pilule“ care sã aibã exact efectele asteptate.

În ultimele decenii, separarea traditionalã dintre legile care vizeazã drogurile si legile care regleazã utilizarea substantelor medicale a fost pusã în discutie. Nu este întotdeauna evident pentru autoritãti care dintre cele douã pot fi aplicate în cazul noilor substante.

Ne putem astepta ca în viitorul apropiat numãrul consumatorilor de substante cu potential adictiv sã creascã. Va creste numãrul tinerilor care vor dori sã experimenteze efectele drogurilor si într-o cantitate mai mare.

Din aceste motive, o investitie activã în activitatea de preventie este extrem de importantã, iar preventia abuzului de droguri în rândul tinerilor meritã toatã atentia din partea pãrintilor, comunitãtilor, scolilor, mass-media si autoritãtilor.*