Categorii

Editii

ROLUL JUCAT DE FACTORII PSIHOLOGICI SI BIOLOGICI ÎN TULBURÃRILE DE PERCEPTIE SI PROCESARE A INFORMATIEI ÎN SCHIZOFRENIE

Liana DEHELEAN*, Pompilia DEHELEAN**

Functiile cognitive (atentia, perceptia, memoria, gândirea) alãturi de inteligentã au un rol fundamental în adaptarea individului la mediul înconjurãtor. Pentru a-si îndeplini rolul de instrument în adaptarea la realitate, cunoasterea trebuie sã fie pertinentã, adicã sã oglindeascã realitatea obiectivã. Atât timp cât trebuie sã acceptãm limitele simturilor umane cât si interventia activã a psihismului uman în a structura activ perceptiile „construind” cognitiv realitatea, este de la sine înteles cã omul este supus de la început jocului distorsiunilor perceptive si de gândire, chiar si în conditiile absentei unei patologii psihiatrice. Perceptia, a primit numeroase definitii precum cele de „reflectare subiectivã a realitãtii obiective”, sau „proces de convertire a stimulilor senzoriali în reprezentãri simbolice codificate în retele neuronale speciale” (Campbell 2004). Procesul perceptiv presupune: receptionarea informatiilor prin intermediul organelor de simt, înregistrarea acestora (memoria de lucru) si procesarea în acord cu: schemele cognitive afectivitatea, nevoile si intentiile individului.

Iluzia realitãtii sau în ce mãsurã reflectã perceptia realitatea obiectivã. Douã întrebãri importante se impun: dacã perceptia reflectã întreaga realitate si dacã perceptia reflectã fidel realitatea. Curentul empirist, opunându-se rationalismului a conceput experienta si experimentul ca unice surse ale cunoasterii. Pentru Francis Bacon în calea cunoasterii stau prejudecãtile dobândite sau înnãscute (numite de cãtre el „idoli”): natura umanã (idolii tribului), intelectul uman (idolii pesterii), societatea umanã (idolii forului) si curentele de gândire (idolii teatrului). În acest sens el afirma cã „nimic nu e mai lipsit de temei decât principiul cã simturile omului sunt mãsura tuturor lucrurilor”. (Furst si Trinks 1997). Nici pentru John Locke cunoasterea nu e întru totul obiectivã. Ea e dependentã de experientã si se supune controlului acesteia. Locke denumeste senzatie perceptia lumii exterioare si reflectie perceptia internã a sinelui. În cazul perceptiei senzoriale obiectele au calitãti primare (independente de subiectivitatea observatorului: formã, mãrime, numãr, densitate) dar si secundare (culoare, gust, miros) ce presupun subiectivitatea observatorului (Furst si Trinks 1997). Pentru Locke cunoasterea derivã din experientã, este limitatã.

STRUCTURAREA PERCEPTIEI SI IMPORTANtA CONTEXTULUI

Pentru Piaget raporturile individului cu mediul înconjurãtor nu sunt pasive, individul încercând sã-l modifice, sã-i impunã o structurã proprie. În acest sens utilizeazã analogia cu procesul de asimilare al substantelor absorbite: „astfel pe plan fiziologic, organismul absoarbe substante si le transformã în functie de substanta sa. Pe plan psihologic, lucrurile se petrec la fel, numai cã modificãrile, cu care avem de a face, nu mai sunt de ordin substantial, ci exclusiv functional si sunt determinate de motricitate, perceptie sau jocul actiunilor reale sau virtuale” (Piaget 1965). Conform psihologiei gestaltiste (teoria formei sau a întregului), experienta este organizatã în functie de context în scopul simplificãrii ei. În vederea simplificãrii perceptiei, obiectele nu sunt percepute ca entitãti separate, discrete, ci ca pãrti ale unui întreg rezultând o formã ce se detaseazã de un fond. Conform principiului pregnantei, figura care se impune este cea mai simplã si mai echilibratã. Ceea ce este important este raportul dintre obiecte (contextul), care influenteazã gruparea. Organizarea perceptiei se face conform legilor:

• Proximitãtii (elementele discrete sunt grupate dacã sunt apropiate unele de altele);
• Similitudinii (elementele discrete sunt grupate cu cele asemãnãtoare lor);
• Continuitãtii (liniile se unesc formând figuri geometrice);
• Regularitãtii (preferinta pentru formele regulate în raport cu cele neregulate);
• Simetriei (preferinta pentru simetrie);
• Închiderii figurii (elementele discrete sunt grupate dacã tind sã completeze o figurã).

Gruparea obiectelor percepute si simplificarea perceptiei au rolul de a structura informatiile spre o mai bunã întelegere a lor si implicit o bunã fixare. De multe ori stimulul nu oferã toate informatiile vitale analizatorului vizual si în plus aspectele vizibile (formã, dimensiune, distantã) pot genera ambiguitate. Cu toate acestea creierul completeazã lipsa informatiilor si corecteazã aceste ambiguitãti fãcând apel la informatiile stocate în memoria semanticã si episodicã. Pentru a explica aceste corectii a fost introdusã notiunea constantelor perceptive. Herman von Helmoltz a încercat sã explice acest fapt printr-un rationament inductiv inconstient menit sã scadã timpii de reactie.

CONSTRUIREA REALITÃTII

Pentru adeptii curentului constructivist, realitatea este construitã de observator dupã propriile modele (fãcându-se referintã la individ). Co-constructivismul postuleazã cã orice act de cunoastere face referintã la o întreagã retea de relatii interumane (Caille, 1992).

Emotiile sunt importante deoarece pot distorsiona perceptiile si gândirea atunci când sunt exagerate sau din contrã lipsesc (Damasio 1999, 2004).

FACTORI BIOLOGICI IMPLICAtI ÎN TULBURÃRILE DE PERCEPtIE SI PROCESARE A INFORMAtIEI

În explicarea tulburãrilor de perceptie si procesare a informatiilor au fost implicate formatiuni precum: cortexul prefrontal, talamusul, sistemul limbic (incluzând amigdala, nucleul accumbens, hipocampusul) si cerebelul. Între aceste structuri se creeazã circuite (bucle) functionale cu rol de procesare a informatiilor, adecvarea rãspunsului motor la stimul, respectiv coordonare:

• bucla limbicã: cortex prefrontal - nucleu accumbens – globul palid – talamus - cortex prefront
• bucla motorie: cortex prefrontal – corp striat – glob palid si nucleu subtalamic - substanta neagrã - talamus – cortex prefrontal
• bucla coordonãrii diferitelor functii cognitive: cortex prefrontal - talamus - cerebel. Disfunctia la nivelul acestui circuit în schizofrenie ar explica aparitia „dismetriei cognitive” adicã, incapacitatea de a coordona perceptia, filtrul informational, si functiile mnestice (Andreasen 1997).

Talamusul joacã rolul de filtru informational, amigdala este implicatã în rãspunsul emotional la stimuli, iar hipocampusul are rol în procesarea informatiei în functie de context. Cortexul prefrontal ca sediu al functiilor cognitive executive si de asemeni implicat în memoria de lucru, este responsabil de ierarhizarea informatiilor, plasarea lor într-un context mai larg, formularea deciziilor si initierea rãspunsurilor comportamentale.

a) rolul talamusului în selectia (ierarhizarea) stimulilor
Informatiile provenite din mediul exterior de la analizatori sunt fie proiectate difuz pe cortex (cu ajutorul sistemului reticulat activator ascendent având rolul de a mentine starea de alertã a creierului), fie ajung prin intermediul talamusului sã se proiecteze în arii primare de proiectie specifice fiecãrui tip de sensibilitate. În acest caz talamusul are rol în filtrarea (selectarea si deci simplificarea) informatiilor ce vor ajunge în cortex, protejându-l astfel de un veritabil bombardament de stimuli nerelevanti. În paralel cu filtrul informational, a fost conceput si un filtru mai fin, filtrul cognitiv care discrimineazã conceptele relevante de cele nerelevante (Frith 1979, Mujica-Parodi 2001). Activitatea acestor douã tipuri de filtre ar explica de ce în unele forme de schizofrenie predominã delirul iar în altele predominã disociatia ideo-verbalã. Conform teoriei celor douã filtre, la pacientii la care este afectat în special filtrul cognitiv, iar cel senzorial este doar slab afectat, apare incapacitatea de a discrimina stimulii conceptuali relevanti de cei nerelevanti, predominând delirul însotit de o usoarã disociatie. La pacientii la care filtrul senzorial este sever afectat, va predomina disociatia ideo-verbalã explicatã de tulburãrile de atentie secundare incapacitãtii de a discrimina între stimulii senzoriali relevanti si cei nerelevanti. Explorãrile functionale au arãtat cã la unii pacienti schizofreni talamusul este anormal activat în momentul trãirilor de tip halucinator (Silbersweig 1995). De asemenea au fost evidentiate si modificãri structurale: unii pacienti schizofreni prezintã un nucleu talamic dorsomedial de dimensiuni reduse si cu o densitate neuronalã redusã (Pakkenberg 1990). Reducerea volumului talamusului a fost observat si la pacientii aflati la primul episod psihotic, care nu au fost expusi evolutiei cronice sau tratamentului de lungã duratã cu neuroleptice (Ettinger 2001).
Unele deficite în sfera memoriei de lucru si a functiilor executive au fost puse pe seama modificãrilor structurale si functionale la nivelul cortexului prefrontal (reduceri ale masei substantei cenusii la nivelul cortexului prefrontal ventral si bazal - Ananth 2002) si nucleilor talamici conectati cu acestia (nucleii anteriori si dorsomedial - Andrews 2006).

b) rolul hipocampusului si importanta contextului în evaluarea perceptiilor
O informatie nouã este validatã în functie de contextul în care apare (implicând memoria episodicã a individului) sau în functie de similitudinea acesteia cu o informatie deja acceptatã (stocatã în memoria semanticã a individului). Lezarea hipocampusului duce la afectarea memoriei episodice de scurtã duratã, lãsând în mare mãsurã nemodificatã memoria semanticã (Spiers 2001). S-a presupus cã hipocampusul ar întãri activitatea psihicã care este în acord cu contextul, iar lezarea acestuia ar privilegia procesarea informatiilor fãrã a mai tine cont de context ducând la aparitia ideilor delirante.

c) rolul amigdalei si importanta emotiilor în procesarea informatiilor
Amigdala primeste semnale de la cortexul senzitivo-senzorial atribuind stimulilor un rãspuns emotional. Intensitatea acestuia este sub controlul cortexului prefrontal în sensul atenuãrii rãspunsului. Afectarea cortexului prefrontal medial în schizofrenie scade capacitatea acestuia de a tine sub control amigdala, iar rãspunsul emotional la stimuli nerelevanti va fi exagerat, fenomen observat în special la pacientii cu schizofrenie paranoidã (Williams 2004).

MODELUL INTEGRATIV STRUCTURALFUNCTIONAL (GRACE, 200, 2003)

Cortexul prefrontal oferã mai multe modele posibile de rãspuns comportamental la un stimul. Selectia rãspunsului adecvat stimulului se realizeazã în nucleul accumbens sub actiunea facilitatoare a amigdalei si hipocampusului. Hipocampusul va selecta rãspunsul tinând seama de context sau de experienta anterioarã la un stimul similar (rãspuns motivat de context sau experiente anterioare similare). Dacã stimulul are mare încãrcãturã emotionalã (pericol) intervine amigdala care preia controlul selectiei rãspunsului (rãspuns motivat emotional). Informatiile sunt retransmise cortexului prefrontal prin circuitul cortex prefrontal – accumbens – glob palid – talamus – cortex prefrontal. În cazul pacientului schizofren, unde disfunctii la nivelul cortexului prefrontal nu permit controlul asupra amigdalei, aceasta hiperactivatã, va prevala asupra solutiei oferite de hipocampus, rezultând un rãspuns impulsiv, emotional. Modelul integrativ biochimic (Carlsson 2004) Din punct de vedere biochimic dopamina (având ca sursã circuitul mezo-limbic) si glutamatul (eliberat din cortexul prefrontal, amigdalã si hipocampus) controleazã eliberarea de GABA care are rolul de a inhiba neuronii talamici asigurând o filtrare eficientã a stimulilor. Excesul de dopaminã si deficitul de glutamat determinã scoaterea neuronilor talamici de sub inhibitie afectând functia protectoare de filtru informational a talamusului. (figura 3) În concluzie, studiile imagistice structurale si functionale, alãturi de ipotezele biochimice oferã un model care integreazã rolul jucat de disfunctiile la nivelul cortexului prefrontal precum si la nivel subcortical (amigdalã, hipocamp, talamus) în aparitia tulburãrilor de perceptie, atentie si gândire în schizofrenie (figura 4). Modele explicative generate de studiile neuroimagistice si biochimice nu invalideazã, ipotezele psihologice asupra distorsiunilor perceptive si de gândire cum sunt cele generate de interferenta exageratã a afectivitãti în rationament (Damasio, 1999, 2004).

BIBLIOGRAFIE

1. Ananth H., Popescu I., Critchley H.D., Good C.D., Frackowiak R.S.J., Dolan R.J. (2002) Cortical and Subcortical Gray Matter Abnormalities in Schizophrenia Determined Through Structural Magnetic Resonance Imaging With Optimized Volumetric Voxel-Based Morphometry. Am J Psychiatry, 159: 1497 - 1505.
2. Andreasen N.C.(1997) The Role of the Thalamus in Schizophrenia Can J Psychiatry; 42:27-33
3. Andrews J., Wang L., Csernansky J.G., Gado M.H., Barch D.M. (2006) Abnormalities of Thalamic Activation and Cognition in Schizophrenia. American Journal of Psychiatry 163; 463-469.
4. Baddeley A.D. (2002) Is Working Memory Still Working? European Psychologist, Vol. 7, No. 2. 85–97.
5. Bonnet C. (1994) Perception în Grand dictionaire de la psychology sub red Bloch H., Chemama R., Gallo A., Leconte P., Le Ny J.F., Postel J., Moscovici S., Reuchlin M., Vurpillot E. Larrousse Paris. pp. 551-558.
6. Brown J. (2004) The Illusory and the Real. Mind and Matter Vol. 2(1), pp. 37–59.
7. Caille P. (1992) La societe post-moderne peut-elle faire l’economie du couple ? Cahiers critiques de therapie familiale et de pratiques des reseaux, 23 :15-32.
8. Campbell R.J. (2004) Campbell’s Psychiatric Dictionary, Oxford University Press, pp.489-490.
9. Carlsson A., Lecrubier (2004) Progress in Dopamine Research in Schizophrenia, ed. Taylor & Francis pp 19-64.
10. Damasio A.R. (2004) Eroarea lui Descartes. Ed. Humanitas Bucuresti pp. 202-232.
11. Damasio A.R (1999) The Feeling of What Happens- Body and Emotion in the Making of Consciousness, A Harvest Book Harcourt, Inc. 2:35-38.
12. Ettinger U., Chitnis X.A., Kumari V., Fannon D.G., Sumich A.L., O’Ceallaig S. h, Doku V. C., Sharma T. (2001)Magnetic Resonance Imaging of the Thalamus in First-Episode Psychosis Am J Psychiatry, 158: 116 - 118.
13. Frith C.D. (1979). Consciousness, Information Processing and Schizophrenia. British Journal of Psychiatry, 134;225-235.
14. Furst M., Trinks J. (1997) Manual de Filosofie, Humanitas, Bucuresti. pp.68-71.
15. Gaser C., Nenadic I., Buchsbaum B.R., Hazlett E.A., Buchsbaum M.S. (2004)Ventricular Enlargement in Schizophrenia Related to Volume Reduction of the Thalamus, Striatum, and Superior Temporal Cortex. Am J Psychiatry, 161: 154 - 156.
16. Glasersfeld E. (2000) La construction de la connaissance dans Strategie de la therapie breve sub red. P. Watzlawick si G. Nardone, Ed. du Seuil, Paris pp 34-48.
17. Grace A.A. (2000) Gating of information flow within the limbic system and the pathophysiology of schizophrenia. Brain Research Reviews 31;330–341.
18. Gregory R.L. (1997) Knowledge in perception and illusion. Phil. Trans. R. Soc. Lond. B 352, 1121–1128.
19. Mujica-Parodi LR; Greenberg T; Bilder RM; Malaspina D (2001): Emotional impact on logic deficits may underlie delusions in schizophrenia, Proceedings of the 23rd Annual Meeting of the Cognitive Science Society Eds. JD Moore and K Stenning. Lawrence Erlbaum Associates, Inc, NJ: 669-74.
20. Pakkenberg B. (1990) Pronounced reduction of total neuron number in mediodorsal thalamic nucleus and nucleus accumbens in schizophrenics. Arch Gen Psychiatry. 47:1023–10238.
21. Piaget J. (1965) Psihologia Inteligentei ed. Stiintificã, Bucuresti pp. 61-62, 103-133.
22. Silbersweig DA, Stern E, Frith C, and others. (1995) A functional neuroanatomy of hallucinations in schizophrenia. Nature; 378:176–9.
23. Spiers H.J., Maguire E.A., Burgess N. (2001) Hypocamppal Amnesia, Neurocase.7: 357-382.
24.Williams L.M., Das P., Harris A., Liddell B.B., Brammer M.J., Olivieri G., Skerrett D., Phillips M.L., David A.S., Peduto A., Gordon E. Dysregulation of Arousal and Amygdala-Prefrontal Systems in Paranoid Schizophrenia Am J Psychiatry, Mar 2004; 161: 480 - 489.
***